|
Presa internațională analizează noua doctrină a „descurajării avansate”, formulată de președintele Emmanuel Macron. Comentatorii văd o cotitură în securitatea continentului european, pentru anii următori. ”Europa își intensifică jocul nuclear”, titrează Newsweek. Potrivit revistei, ”criticile dure ale Casei Albe la adresa aliaților europeni și a Canadei au forțat restul NATO să reevalueze câtă încredere se mai poate avea în SUA și așa-numita sa umbrelă nucleară pentru a-și apăra interesele”. În aceeași notă, US News & World Report, notează că ”apropierea lui Trump de Rusia în războiul din Ucraina și postura sa mai dură față de aliații tradiționali au zdruncinat guvernele europene”. Potrivit The Economist, ”în mod tradițional, Franța s-a ghidat după ceea ce a numit „suficiență strictă”: ideea că țara are nevoie de atâtea focoase focoase pentru a provoca daune de nesuportat unui potențial adversar. Dar acum el vrea ca orice adversar să știe că un atac asupra Franței ar declanșa un răspuns „din care nu și-ar mai reveni”. De acum înainte, pentru a-i ține pe adversari în întuneric, Franța nu va dezvălui câte focoase deține”. Citeste siRomânia, invitată sub „umbrela nucleară” a Franței | Singuri suntem în "calea vântului", doar uniți suntem puternici ca europeni (Expert) World Politics Review vede ”o schimbare importantă care ar putea remodela descurajarea nucleară pe continentul european în anii următori. Și este important de menționat că discursul liderului Franței a fost urmat imediat de o declarație comună din partea sa și a cancelarului german Friedrich Merz, confirmând că propunerile lui Macron vor fi urmate de acțiuni concrete”. Există însă și semne de întrebare pentru partenerii europeni, cum ar fi stabilitatea politică, observă Financial Times: ”Pentru unii europeni, acest lucru limitează credibilitatea descurajării franceze. La fel perspectiva ca Macron să fie succedat de un președinte de extremă dreapta mai prietenos cu Rusia și opus extinderii prețioasei umbrele nucleare a Franței. Chiar și un arsenal modest extins (oricum Franța nu își poate permite mai mult) ar putea înlocui cu greu vasta forță nucleară a Americii. Dar, din păcate, europenii nu se mai pot baza pe SUA pentru a-i proteja cu orice preț”. Citeste siNoua doctrină nucleară franceză: cine o salută și cine nu (prea) Süddeutsche Zeitung crede că Germania ar trebui să facă parte din proiect, cu toate semnele de întrebare: ”Macron are fundamental dreptate când afirmă că desfășurarea de aeronave nucleare franceze în Germania, Danemarca sau Polonia poate spori securitatea europeană - fie și numai pentru că viața Kremlinului ar fi mai complicată. Pe de altă parte, limitele promisiunii franceze pot fi exprimate mai clar ca niciodată în acești termeni: ar risca un președinte francez Parisul pentru a apăra Berlinul sau Tallinnul? Republica Federală trebuie să accepte propunerea franceză fără a se retrage din NATO sau din relația cu Statele Unite. Nimeni nu știe cine va ocupa Palatul Élysée după Macron”. |