Search

Home > Jurnal RFI > Cazul Le Pen și războiul politic: în ce fel de lume vrem să trăim?
Podcast: Jurnal RFI
Episode:

Cazul Le Pen și războiul politic: în ce fel de lume vrem să trăim?

Category: Society & Culture
Duration: 00:03:46
Publish Date: 2025-04-01 04:36:45
Description:

Cazul condamnării șefei extremei drepte, Marine Le Pen deschide o dezbatere politică foarte serioasă în Europa, într-un moment delicat al existenței ei.

Mai întâi, faptele. Judecătorii au găsit-o vinovată pe lidera Reuniunii Naționale, alături de o pleiadă de membri importanți de partid și foști europarlamentari, de deturnarea a milioane de euro din fondurile Parlamentului European.

Mai precis, între 2004 și 2016 au fost create locuri de muncă false pentru asistenți parlamentari, care în realitate lucrau pentru partid și nu aveau nicio legătură cu legislativul de la Strasbourg.

Sentința penală poate fi atacată cu recurs în timp ce interdicția de a ocupa o funcție publică pentru cinci ani intră în vigoare imediat. Și cum sunt puține șanse ca recursul să se judece înainte de 2026, candidatura Marinei Le Pen la alegerile prezidențiale din 2027 rămâne sub un mare semn de întrebare.

Tehnic vorbind, potrivit unui purtător de cuvânt, Parlamentul European s-ar putea constitui parte civilă pentru a-și recupera prejudiciile de milioane de euro, dar numai după o sentință definitivă – deci mai este de așteptat.

Politic vorbind, cazul divizează și mai mult câmpurile politice.

Pe de o parte, sunt cei din majoritate, care condamnă deturnarea de fonduri mai ales că, spun ei, a fost vorba despre o acțiune organizată, într-un timp îndelungat.

Și bineînțeles, ei nu scapă ocazia de a răsuci cuțitul în rană: cum se face că tocmai cei care îi critică pe funcționarii europeni, tocmai cei care acuză Uniunea Europeană că risipește banii contribuabililor, ei bine … tocmai ei sunt condamnați acum pentru deturnarea fondurilor europene.

 

De partea cealaltă, lucrurile se văd exact invers: este o execuție politică, un atac la adresa democrației, o lovitură de stat judiciară. Italianul Matteo Salvini a făcut chiar o paralelă cu alegerile prezidențiale din România și a acuzat ”o declarație de război a Bruxelles-ului”.

Și aici este miezul dezbaterii, care ține sau nu ține cont de fapte. Adevărul juridic, consfințit de judecător , după examinarea probelor și în urma unor anchete judiciare desfășurate pe parcursul mai multor ani, joacă aici un rol minor. Importante sunt percepțiile.

Extrema dreaptă reclamă un abuz al sistemului – prin sistem înțelegând tot setul de reguli, proceduri și instituții pe care îndeobște îl numim ”stat de drept”.

Încurajați de evoluțiile din Statele Unite, ei văd în legitimitatea votului popular și un scut împotriva legii. Ei se declară împotriva sistemului și, pe cale de consecință, orice măsură legală împotriva lor este din start ilegală, abuzivă.

În definitiv, Donald Trump îi grațiază cu seninătate pe cei care au contribuit în campania sa electorală, ignoră deciziile instanțelor și îi amenință pe magistrații care pronunță soluții neconvenabile pentru el și apropiații săi. El însuși a fost situat cumva deasupra legii, chiar de către Curtea Supremă.

Este acesta modelul pe care vrem să-l implantăm și pe pământ european?

Odată ce judecătorul a bătut cu ciocanul în mază, cazul juridic Le Pen s-a închis, cel puțin până la începutul recursului. Cazul politic este de-abia la început.

Iar dezbaterea este despre lumea în care vrem să trăim.

Total Play: 0

Some more Podcasts by France Médias Monde

900+ Episodes
Le débat     10+
2K+ Episodes
200+ Episodes