Ghici cine taxează cel mai mult munca? Dar cine are taxe zero? România este pe locul 10

OCDE a publicat un raport care analizează taxarea muncii în statele care fac parte din organizație. România nu este membră OCDE, deocamdată, și de aceea nu apare în raport, dar cu toate acestea studiul este ca de obicei un reper util.

Anul acesta, taxarea muncii a crescut la nivel mondial, media statelor OCDE fiind de 35,1%, cel mai ridicat nivel începând cu anul 2018. Analiza constată că inflația a urcat nivelul salariilor în tranșe superioare (este vorba despre impozitarea progresivă), dar, în mod real, nu au existat creșteri de salarii. Acesta poate fi un semnal de alarmă pentru cei care susțin cu multă energie introducerea și în România a unui sistem de impozitare progresiv.

Analiza OCDE este sofisticată, include mai multe situații diferite, precum calcule pentru un angajat singur, pentru o familie cu un copil sau pentru o familie fără copii. Pentru simplificare, vom lua doar cazul unui salariat singur.

Cele mai mari taxe pe muncă (impozit plus contribuții sociale) sunt aplicate în Belgia (52,5%), Germania (49,3%) și Franța (47,2%). Sunt, însă, state care practică o taxare a muncii la un nivel moderat, mai mic decât media OCDE. Atrag atenția, de exemplu, Polonia (35%), Japonia (33,1%), SUA (30%) sau Elveția (23%) și o ciudățenie cum este Columbia, unde nu există taxare a muncii.

Anul acesta, taxarea muncii a crescut în 24 de țări, a scăzut în 11 state, iar în trei a rămas neschimbată. Cea mai mare creștere, cu 2,45%, s-a înregistrat în Marea Britanie pe de o parte, din cauza creșterii contribuției sociale plătită de angajator și, pe de altă parte, din cauza inflației care a dus la depășirea unor praguri de impozitare fără să aibă loc o reducere proporțională a nivelului de taxare.

De exemplu, Franța menține o structură de impozitare specială, care se caracterizează printr-o cotă crescută a contribuțiilor sociale plătite de către companie la un nivel mai mare decât media OCDE.

Este nevoie de o relaxare a taxării muncii

Recent, Tax Institute, o organizație neguvernamentală, a făcut public un raport referitor la sistemul fiscal românesc. Mai întâi de toate, trebuie spus că în România taxarea muncii este la un nivel de 41,5%. Cu această cifră, România se plasează în rândul statelor OCDE, pe poziția a 10-a. România este între Finlanda (42,5%) și Spania (41,4%), Cehia și Ungaria, cu un nivel de 41,2%. După cum se poate vedea nivelul de taxare a muncii în România este mai ridicat decât media statelor OCDE, ceea ce arată încă o dată că economia autohtonă are nevoie de o relaxare a taxării muncii.

Studiul specialiștilor români prezintă și o serie de anomalii ale sistemului fiscal românesc. Astfel, persoane care obțin venituri similare pot să suporte sarcini fiscale diferite mergând în unele cazuri până la o fiscalitate de șapte ori mai mare. Problema apare la sursa veniturilor.

Așadar, analiza experților români arată că un salariat cu un venit brut lunar să zicem de 10.000 de lei suportă o sarcină fiscală (impozit pe venit plus contribuție de asigurări sociale plus contribuție de asigurări sociale de sănătate) de 41,5% din venitul brut. Un alt contribuabil cu venituri identice, dar care le câștigă din drepturi de proprietate intelectuală are o sarcină fiscală de 6%. În același timp, un asociat unic al unei microîntreprinderi cu o cifră anuală de 120.000 și cheltuieli minime poate ajunge la un nivel de impozitare cuprins între 1% și 3%.

Remedierea situației se face, în opinia celor de la Tax Institute, aplicând principiul care spune că venitul total determină sarcina fiscală, nu sursa acestuia. Drept urmare specialiștii fiscali propun un set de măsuri pentru o echilibrare a taxării. Este o idee corectă, dar care trebuie aplicată în așa fel încât să nu scoată din piață microîntreprinderi sau persoane care lucrează, dar nu au statut de angajat.