Search

Home > Jurnal RFI > Dăruiește Aripi pornește o serie de concerte caritabile la Palatul Ghica din București
Podcast: Jurnal RFI
Episode:

Dăruiește Aripi pornește o serie de concerte caritabile la Palatul Ghica din București

Category: Society & Culture
Duration: 00:27:29
Publish Date: 2026-04-22 12:18:12
Description:

Începând din 8 mai 2026, Asociația Dăruiește Aripi pornește o serie specială de concerte găzduite de Palatul Ghica Victoriei. Fiecare bilet achiziționat devine o donație directă către programele dezvoltate de Asociația Dăruiește Aripi. Asociația are ca misiune creșterea ratei de supraviețuire și îmbunătățirii calității vieții copiilor cu cancer și boli rare din România. Discutăm despre misiunea asociației Dăruiește Aripi cu invitata zilei în emisiunea RFI360, Alina Pătrăhău.

Asociația Dăruiește Aripi și-a propus să schimbe sistemul de îngrijire a copiilor bolnavi de cancer, scopul fiind crearea unui sistem holistic funcțional care să poată fi apoi aplicat și în categorii de boală mai largi. Din realizările de până acum, Asociația Dăruiește Aripi a creat propria bază de date, un Registru de Onco Pediatrie premiat la nivel european, un sistem de servicii la domiciliu pentru a degreva secțiile de pacienții care au nevoie de servicii simple, cum ar fi recoltări, perfuzii, iar acum se ocupă de renovarea secției de Oncologie Pediatrică de la Constanța. 

Prin seria de concerte găzduite de Palatul Ghica, Daruieste Aripi propune o experiența culturală cu o nouă dimensiune: fiecare bilet achiziționat fiind o donație directă către programele dezvoltate de asociație. Publicul este invitat să descopere o diversitate de stiluri muzicale într-un cadru elegant și plin de istorie, unde fiecare notă este parte dintr-un gest de solidaritate. Dăruiește Aripi devine în acest context acțiunea evenimentelor, fiecare artist „dăruind aripi” în felul lui personal.

Primele două concerte din serie:

  • 8 mai 2026 – The Jazzy Jo Experience

Un concert de jazz cu influențe pop, funk și R&B

  • 29 mai 2026 – Serată de operă și lieduri vieneze

Cu soprana Noemi Onucu, baritonul David Năoian și pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu

La organizarea seriei contribuie pianistul și managerul cultural Ioan-Dragoș Dimitriu, reprezentant al Blauer Mozart Company, aducând o viziune artistică ce îmbină excelența muzicală cu impactul social.

Total Play: 0

Some more Podcasts by France Médias Monde

900+ Episodes
Le débat     10+
2K+ Episodes
200+ Episodes