|
Description:
|
|
Apropo de prăbuşirea lui Viktor Orban: Nu există alternativă faţă de modelul UE. Ruşii, chinezii şi chiar americanii, retorica populistă şi naţionalistă nu pot înlocui modelul european din punct de vedere economic, financiar, politic şi social (Ziarul Financiar) - Ministrul Dragoș Pîslaru: Parchetul European a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR (EduPedu) - INTERVIU „În fiecare an am spus că eu sigur voi participa la Eurovision” – Alexandra Căpitănescu (Cotidianul) Analiză: Peter Magyar și noua politică a Ungariei în Ardeal (DW) Cu două treimi din parlament de partea sa, partidul conservator Tisza și liderul său Peter Magyar vor prelua conducerea Ungariei și vor putea schimba întreg sistemul creat de Viktor Orban și Fidesz: justiția, Constituția, mass-media de stat, subvențiile pentru presa care l-a servit pe Orban atât în Ungaria cât și în Transilvania, fundațiile suveică prin care banii trimiși maghiarilor de peste granițe se întorceau parțial în cercul politic al favoriților de la Budapesta sau chiar în buzunarele UDMR. Deocamdată programul său de guvernare nu are un capitol dedicat Transilvaniei și nici maghiarilor din afara țării. Marșul lui de 300 de kilometri între Budapesta și Oradea de acum un an a fost exemplar în ceea ce a avut de arătat Magyar legat de Ardeal: că preferă naționalismul de tip civic, nu naționalismul iredentist. Poate că banii pentru Ardeal vor fi mai puțini, dar mai bine distribuiți și mai corect atribuiți. Bucureștiul nu a vrut să perturbe relația transfrontalieră dintre Budapesta și comunitatea maghiară din Transilvania, fiindcă România are o relație similară cu Republica Moldova, în care banii trimiși spre Chișinău nu au urmat întotdeauna canale oficiale, iar finanțările nu au fost mereu transparente. Relația bilaterală româno-ungară va rămâne probabil la fel, cu tot cu aranjamentele neoficiale. În schimb, Peter Magyar va scoate la suprafață banii dedicați Transilvaniei, va avea o relație diferită cu UDMR și nu va ezita să-i pedepsească și să-i arate cu degetul pe cei care au participat la corupția din guvernarea Orban, chiar dacă sunt maghiari din România. Integral pe pagina DW. Ce ar trebui să învețe PSD și liderii partidului din lecția predată de Ungaria: populismul în toate formele sale are totuși picioarele scurte și poate duce numai în prăpastie (Republica) Orban din Ungaria pierde alegerile la un scor dureros pentru el și formațiunea sa, la putere în ultimii 16 ani. 138 mandate VS 55 este un rezultat atât de zdrobitor, încât nu poate fi contestat. Practic, alegătorii unguri, prezenți aproape 8 din 10 la urne, i-au zis lui Orban că trebuie să dispară. Viktor Orban a fost doar un individ care a sugrumat presa liberă, a distrus societatea civilă, a mutilat legi, a drenat fondurile UE alocate Ungariei, și-a plantat apropiații la toate nivelurile în toate domeniile, având tendința de a controla industrii întregi în stil mafiot. Când a văzut că pierde teren, l-a transformat pe Soros în sperietoare națională. Credeți că vor învăța ceva politicenii din România? Nu, PSD este captivul grupării populist-naționaliste (Olguța Vasilescu și soțul), Sorin Grindeanu este total defazat și inadecvat, analfabet în ce privește așteptările populației. AUR speră și speră, dar nu s-a suit pe val când ar fi avut ocazia și în curând, retorica sa va fi chiar împotriva trendului, comentează jurnalistul Alex Livadaru, autor fondator Republica. Apropo de prăbuşirea lui Viktor Orban: Nu există alternativă faţă de modelul UE. Ruşii, chinezii şi chiar americanii, retorica populistă şi naţionalistă nu pot înlocui modelul european din punct de vedere economic, financiar, politic şi social (Ziarul Financiar) Viktor Orban, autocraticul lider politic al Ungariei din ultimii 16 ani, a fost foarte admirat în România şi dat ca exemplu pozitiv, de adevărat lider politic, pentru retorica lui naţionalistă, populistă, pentru susţinerea maghiarizării capitalului în Ungaria, pentru modul cum s-a ridicat împotriva Bruxelles-ului. Duminică, 12 aprilie 2026, Viktor Orban a fost înfrânt zdrobitor în alegeri. Viktor Orban a dat cu şutul celui mai de succes model economic văzut până acum din toată istoria omenirii – extinderea Uniunii Europene, integrarea fostelor state comuniste şi susţinerea economică a acestora cu fonduri europene. Viktor Orban a ales să dea cu şutul modelului european, „predându-se“ chinezilor, ruşilor şi chiar americanilor. Toate aceste puteri n-au reuşit însă să vină cu bani, cu suficienţi bani care să ridice Ungaria. De fapt, toate aceste ţări vin să facă un business, şi mai puţin să dezvolte economic o zonă, o ţară cu banii lor. Aviz amatorilor din România, dacă cineva crede că este mai bine cu alţii, cu alte puteri. Pentru România nu există alternativă la Uniunea Europeană, la Bruxelles, la modelul Uniunii Europene, la ceea ce pune pe masă Uniunea Europeană într-un mod concret, nu din vorbe, scrie Cristian Hostiuc, director editorial ZF. Ministrul Dragoș Pîslaru: Parchetul European a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR (EduPedu) „Am primit, din partea Parchetului European, confirmarea oficială că a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR, pe baza sesizării pe care am făcut-o”, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Oficialul și-a declarat speranța „ca ancheta să se desfășoare cât mai rapid și, dacă se dovedește că legea a fost încălcată, toți vinovații să plătească”. Achiziția de microbuze școlare electrice la suprapreț, prin contracte cu finanțare PNRR, acuzată într-o anchetă a publicației Reporter de Iași, s-a petrecut după ce, în 2023, Ministerul Educației modifica țintele de achiziții, după ce ratase realizarea acestora în timpul declarat inițial. Atunci, în 2023, a fost redus la jumătate numărul de microbuze pe cale să fie achiziționate și capacitatea microbuzelor dorite, fără ca schimbările să fie anunțate public în prealabil. Au fost identificate situații în care același tip de microbuz electric (16+1 locuri) a fost achiziționat, în județe diferite, la valori semnificativ variabile — între un minim de 99.000 euro și un maxim de 263.000 de euro per unitate, fără modificări tehnice care să justifice diferențele. Mai mult pe pagina Edupedu. INTERVIU „În fiecare an am spus că eu sigur voi participa la Eurovision” – Alexandra Căpitănescu (Cotidianul) „Choke me” este povestea mea și ,mai ales, călătoria mea muzicală de până acum, iar prin această piesă am vrut să nu îmi mai pun limite și să îmi dau voie să cred în mine, în muzica mea și ce pot să transmit eu ca și artist”. După o pauză de doi ani, România a decis să revină la Eurovision. Pe 4 martie își alegea și reprezentantă. Alexandra Căpitănescu reușea să adune cele mai multe voturi din partea juriului, 82 din 84 posibile, și astfel devenea omul prin care România revine la cel mai cunoscut concurs muzical din întreaga lumea. Piesa sa, „Choke me”, a stârnit numeroase controverse în spațiul public, iar britanicii de la The Guardian au scris că melodia „romantizează strangularea sexuală”. În replică, Alexandra Căpitănescu a precizat că piesa este o metaforă pentru presiunea pe care o punem singuri asupra noastră. Citiți interviul în Cotidianul. |