Search

Home > Jurnal RFI > Echipele din Anglia au dezamăgit în meciurile tur din optimile Ligii Campionilor
Podcast: Jurnal RFI
Episode:

Echipele din Anglia au dezamăgit în meciurile tur din optimile Ligii Campionilor

Category: Society & Culture
Duration: 00:04:26
Publish Date: 2026-03-12 07:19:55
Description:

Ieri seară s-au terminat meciurile din manșa tur a „optimilor” de finală din Liga Campionilor, iar marile dezamăgiri au fost echipele din Anglia. Bayern München, Paris Saint Germain, Real Madrid și Bodo Glimt au luat o opțiune serioasă pentru calificarea în sferturile competiției. Tudor Furdui face o analiză a celor opt jocuri disputate în ultimele două zile.

Meciurile tur din optimile Ligii Campionilor s-au disputat marți și miercuri, câte patru pe zi.

Marți, în prima partidă, Galatasaray a învins la Istanbul pe Liverpool cu 1-0 astfel că returul de peste o săptămână din Anglia va fi extrem de interesant. Au fost momente emoționante înainte de fluierul de start când fanii echipei turce au realizat o coregrafie superbă pentru mama lui Victor Osimhen, atacantul echipei, iar acesta a izbucnit în lacrimi.

Osimhen s-a îndreptat plângând către suporteri, iar apoi i-a răsplătit: a pasat decisiv la unicul gol al partidei și a reușit și să marcheze în repriza secundă, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid. La acest meci, egipteanul Mo Salah a devenit jucătorul lui Liverpool cu cele mai multe apariții pentru „cormorani” în Liga Campionilor, 81 de prezențe.

Deși nu l-a avut în teren pe golgheterul Harry Kane, Bayern s-a distrat la Bergamo unde s-a impus cu un categoric 6-1 în fața Atalantei, echipa care reușise să o elimine chiar pe rivala bavarezilor, Borussia Dortmund. Singura echipă italiană rămasă în Liga Campionilor, după ce Inter și Juventus au fost eliminate, Atalanta, a trebuit să îndure 25 de șuturi spre poartă, dintre care 13 cadrate, având o seară de coșmar în fața formației lui Vincent Kompany, care se anunță una dintre favorite la câștigarea trofeului.

Newcastle și Barcelona au terminat la egalitate 1-1, cu un plus pentru englezi care au dominat partida și puteau termina victorioși dacă nu ar fi comis un penalty în ultimul minut de joc. Așa însă, Yamine Lamal a transformat fără probleme și a făcut ca echipa sa să fie ușor favorită în returul de pe Nou Camp.

Antrenorul Barcelonei Hansi Flick a fost mulțumit de rezultat, nu și de joc, după al 12-lea meci consecutiv cu gol încasat de ‘los blaugranas’  în această competiție. Barcelona continuă să demonstreze, că are două fețe în acest sezon: una de speriat pe teren propriu, iar alta diametral opusă în deplasare.

În sfârșit, Totenham formația lui Radu Drăgușin, cu românul doar pe bancă, a pierdut din nou lamentabil la Madrid în fața lui Atletico, scor 2-5. Portarul celor de la Tottenham cehul Kinsky, a comis două gafe uriașe și după un sfert de oră de joc, la scorul de 3-0 pentru madrileni, a fost schimbat. Echipa antrenată de Diego Simeone a dominat clar partida și este cu un pas în sferturile competiției în timp ce Tottenham se află într-o situație disperată, având pentru prima dată în istorie șase eșecuri la rând în toate competițiile

Minunea Bodø/Glimt

Ieri seară au avut loc celelalte 4 meciuri ale primului tur din optimi.

În primul, Arsenal n-a mai demonstrat aceeași constanță din grupa principală unde obținuse punctaj maxim. Tunarii au fost conduși imediat după pauză la Leverkusen și s-au salvat abia pe final, cu un gol reușit dintr-un penalty controversat. S-a terminat 1-1.

Pe Parc de Princes s-a jucat Paris Saint-Germain-Chelsea, reeditarea finalei Campionatului Mondial al Cluburilor, un spectacol de gală cu șapte goluri. Campioana Franței s-a impus cu 5-2 și este cu un picior în „sferturi”. MVP-ul partidei a fost georgianul Kvaratskhelia, intrat în repriza secundă și autor al unei duble în ultimele minute.

O victorie la trei goluri a reușit și Real la Madrid în fața lui Manchester City în cel mai important meci al serii din Liga Campionilor, unul în care marele absent a fost  Kylian Mbappe, accidentat. În locul francezului a strălucit Federico Valverde care a făcut o repriză senzațională împotriva „cetățenilor” marcând în numai 22 de minute un hat-trick de senzație, primul din întreaga carieră a uruguyanului în tricoul lui Real.

Același scor 3-0 l-a înregistrat și minunea Bodø/Glimt. Echipa ce a scos din competiție pe Inter Milano, formația lui Cristi Chivu, a mai făcut o victimă. A învins-o pe sinteticul din Norvegia, la scor de neprezentare, pe Sporting, portughezii periclitându-și în mare șansele înainte de returul de la Lisabona.

Făcând un bilanț se observă că echipele din Anglia au dezamăgit în această manșă tur. Liverpool și Arsenal par a avea șanse de a se califica mai departe. În schimb, Tottenham, Chelsea și City au o misiune aproape imposibilă în returul de săptămâna viitoare.

Total Play: 0

Some more Podcasts by France Médias Monde

900+ Episodes
Le débat     10+
2K+ Episodes
200+ Episodes