|
Description:
|
|
”Un abuz administrativ fără precedent: Agenția de Protecție a Mediului Hunedoara a emis un aviz de mediu pentru unul dintre cele mai nocive proiecte miniere din istoria recentă a României, cel de la Certej, fără ca acesta să aibă o licență valabilă”, atrag atenția într-un comunicat de presă comunitatea Declic și rețeaua Mining Watch România. Invitată la emisiunea Planeta Verde este Roxana Pencea-Brădățan, coordonatoare de campanii la Declic. Roxana Pencea-Brădățan spune că emiterea avizului de mediu pentru proiectul minier de la Certej de către APM Hunedoara a fost un șoc pentru societatea civilă: ”Am fost cu totul luați prin surprindere, de-a dreptul șocați să vedem că o procedură de avizare pe care noi o știm a fi în vigoare de mai bine de 15 ani este cu totul aruncată la gunoi, în condițiile în care se eliberează un aviz de mediu pentru planul de urbanism (...), se eliberează acest act, în lipsa unei licențe miniere valide”. Reprezentanta Declic suspectează un act de corupție în emiterea avizului de mediu pentru proiectul minier de la Certej: ”Suspectăm rea-voință, suspectăm corupție, pentru că aceste decizii sunt luate cu bună știință de către funcționari ai statului român, cu încălcarea legii. În momentul de față, știind cum noi urmărim proiectul minier și cum autoritățile statului o fac, pentru că sunt implicate în procedură, nu putem să bănuim pe nimeni în acest moment de nevinovăție, de complicitate da, de corupție da. Este evident că legile și procedurile sunt încălcate, iar aceste autorități care și ele sunt toate conectate, nu e doar ceva, o problemă locală, este o problemă de fapt națională, care este sub supravegherea Ministerului Mediului, nu este întâmplătoare în acest moment”. Miza luptei în instanță, în cazul minei de la Certej În opinia Roxanei Pencea-Brădățan, ”era nevoie de acest aviz, pentru a influența instanțele de judecată. De ce? În momentul în care compania minieră și-a pierdut licența de exploatare, adică nu a mai fost prelungită, ei nu au fost mulțumiți bineînțeles de această situație și au mers în instanță împotriva statului român, cu dorința de a obține prin instanță aprobarea licenței. Deci dacă nu s-a putut pe cale administrativă, atunci să forțeze în instanță. Ei bine, ei acum vor veni în fața instanței și vor spune noi avem un proiect de minerit care este avansat, are deja primul aviz, cel al planului de urbanism și prin urmare, nu ne blocați licența, pentru că ne blocați o investiție deja în curs de avizare”. Reacția ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în cazul Certej Ministrul Mediului a avut o reacție pe Facebook. Diana Buzoianu spune că ”avizul de mediu emis de APM Hunedoara nu dă dreptul companiei Deva Gold SA să exploateze zăcămintele”. Ministrul precizează de asemenea că a dispus verificarea corectitudinii emiterii avizului în cazul minei Certej. Diana Buzoianu subliniază că Ministerul Mediului nu poate interveni peste avizele care trebuie obţinute la nivel local. Ea afirmă că APM Hunedoara are independenţă în deciziile pe care le ia cu privire la avizele emise. Comunicatul Declic și Mining Watch România poate fi citit aici. |