|
La peste trei decenii de la proclamarea independenței Republicii Moldova, municipiul Bălți din nordul țării rămâne unul dintre orașele în care moștenirea simbolică a perioadei sovietice este încă vizibilă: prin monumente, fațade de clădiri, dar și prin denumirea unor străzi. De ce decomunizarea a fost parțială, fragmentată sau chiar blocată? Și ce spune acest lucru despre raportarea noastră la istorie, memorie și spațiul public? Răspunsurile le-a căutat corespondentul nostru din nordul Republicii Moldova, Dumitru Pelin, în dialogul cu invitata de astăzi, Lidia Pădureac, doctor în istorie la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Iată temele ediției: - Noi tensiuni între Chișinău și Moscova. Autoritățile ruse au venit cu un avertisment prin care îi îndeamnă pe cetățenii ruși să nu călătorească în Republica Moldova. Îndemnul face parte dintr-un scenariu de destabilizare, spun autoritățile de la Chișinău. Explică situația jurnalistul Euronews România Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”. - Subiectul este abordat și în noua rubrică de la RFI, Impact Regional, semnată de Angela Grămadă, președinta asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale (ESGA). - Autonomia găgăuză din sudul Republicii Moldova înregistrează încă un contrarecord – cel mai scăzut nivel de reprezentare a femeilor la putere din Europa de Est și singura regiune din Republica Moldova unde cotele de gen nu se aplică. Alegerile anunțate în Găgăuzia pentru martie 2026 trebuie să răspundă, pe lângă multe alte întrebări, și la una crucială pentru democrație: vor reuși femeile să treacă de pragul acestei excepții care durează de decenii? O corespondență de Liliana Barbăroșie. - Președintele Albaniei efectuiază o vizită de lucru la Chișinău, la invitația președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. - O nouă dronă rusească a fost găsită, sâmbătă, în Republica Moldova. - Chișinăul și Bucureștiul își vor consolida parteneriatul în sănătate. - Autoritățile de la Chișinău avertizează că oferirea de bani copiilor implicați în cerșetorie înseamnă menținerea acestora într-un cerc vicios de exploatare, abuz și neglijare. Știrile zilei: Președintele Albaniei efectuează o vizită de lucru la Chișinău, la invitația președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Agenda discuțiilor vizează aprofundarea cooperării bilaterale, consolidarea legăturilor economice, precum și sprijinul reciproc în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Un comunicat al Președinției subliniază că Albania, la fel, ca și Republica Moldova, este țară-candidată la aderarea la Uniunea Europeană. *** O nouă dronă rusească a fost găsită, sâmbătă, în R.Moldova. De această pe malul unui lac din raionul Telenești, anunță Poliția. *** Activitatea Aeroportului Internațional Chișinău a fost sistată duminică seara timp de aproape o oră, în urma unei alarme antiincendiare. Pasagerii și angajații au fost evacuați. Nu au fost depistate focare de incendiu sau degajări de fum. Cauzele incidentului sunt investigate, anunță un comunicat al Aeroportului. *** Republica Moldova și România își vor consolida parteneriatul în sănătate. România este un partener strategic pentru Republica Moldova, oferind sprijin constant în dezvoltarea sistemului de sănătate și în momentele critice. Declarația a fost făcută de ministrul sănătății de la Chișinău, Emil Ceban, în cadrul vizitei omologul său român, Alexandru Rogobete. Cei doi oficiali au discutat consolidarea cooperării bilaterale și soluții practice pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale și siguranței pacienților, transmite IPN. *** Copiii implicați în cerșetorie nu sunt ajutați prin oferirea de bani, ci sunt menținuți într-un cerc periculos de exploatare, abuz și neglijare. Direcția pentru protecția copilului a Primăriei Chișinău avertizează că sumele oferite pe stradă ajung, de cele mai multe ori, la adulții care îi folosesc pe copii pentru obținerea de venituri. Autoritatea a lansat un apel către locuitorii Chișinăului să nu susțină, nici măcar neintenționat, rețelele de cerșetorie, pentru că un gest aparent de compasiune poate încuraja direct continuarea abuzului asupra copiilor. Primăria spune că intervenția corectă este sesizarea autorităților pentru ca acestea să evalueze cazul. Direcția pentru protecția copilului precizează că empatia reală înseamnă acțiune responsabilă și implicare civică. Doar prin semnalarea cazurilor poate fi întrerupt lanțul exploatării și poate fi asigurat dreptul fiecărui copil la siguranță și protecție. |