Search

Home > Jurnal RFI > Aliații europeni ai Danemarcei trimit trupe în Groenlanda. Ce urmează?
Podcast: Jurnal RFI
Episode:

Aliații europeni ai Danemarcei trimit trupe în Groenlanda. Ce urmează?

Category: Society & Culture
Duration: 00:03:53
Publish Date: 2026-01-16 07:01:29
Description:

Întâlnirea danezo-americană de la Washington, s-a încheiat miercuri fără a se ajunge la un acord. Presa internațională încearcă să înțeleagă noua situație, pe măsură ce aliații europeni ai Danemarcei trimit trupe în Groenlanda.

Euronews transmite că

 

”trupe europene începeau să sosească în Groenlanda chiar în timp ce discuțiile dintre SUA și Danemarca  eșuau.

Pe străzile din Nuuk, steaguri groenlandeze roșu-alb fluturau în vitrinele magazinelor, pe balcoanele apartamentelor și pe mașini și autobuze, într-o demonstrație de unitate națională”.

 

 

Un diplomat european a declarat pentru Politico că obiectivul acestei desfășurări este de a „arăta că Danemarca și principalii săi aliați și-ar putea spori prezența în Arctica” pentru a demonstra „capacitatea lor de a opera în condițiile unice” ale regiunii, „în beneficiul securității europene și transatlantice”.

Pentru La Monde, ”decizia țărilor europene de a desfășura simbolic un exercițiu militar comun cu Danemarca pe teritoriul autonom al Groenlandei este de lăudat.

Tensiunea este opera unui singur om, Donald Trump. Insistând cu încăpățânare asupra cuceririi insulei prin orice mijloace, președintele Statelor Unite demonstrează o iresponsabilitate culpabilă și condamnabilă. Este regretabil că nimeni din cercul său apropiat nu are voința, sau mai degrabă curajul, să-i spună acest lucru”.

Ziarul danez Politiken, citat de Eurotopics, consideră desfășurarea trupelor europene pe insulă ca fiind un act în primul rând simbolic:

„Desigur, situația dramatică a făcut ca țări NATO, precum Suedia, Norvegia și Germania să trimită acum trupe în mod simbolic în Groenlanda pentru a arăta că acesta este mai mult decât un simplu conflict între Statele Unite și Regatul Danemarcei.

Acest lucru creează, de asemenea, diviziuni interne în cadrul NATO. Cu toate acestea, în realitate, membrii europeni ai NATO vor protesta cel mult cu voce tare, dar nu vor lua niciodată măsuri împotriva Statelor Unite. Ei sunt conștienți că propria lor securitate în relația cu Rusia ar fi în pericol dacă ar pierde protecția nucleară oferită de SUA.”

Citeste siPoate UE apăra Groenlanda prin articolul 42.7?

În Italia, La Repubblica observă că  ”UE analizează dacă poate fi activat articolul 42 din Tratatul UE, care prevede asistență militară reciprocă. Prin urmare, provocarea americană pare deja să capete dimensiuni militare – o situație complet neașteptată, cu consecințe imprevizibile.” (Sursa. Eurotopics)

Există trei abordări pe care Europa le poate adopta față de Trump, crede The Economist: „a-l dezumfla, a-l descuraja și a-i distrage atenția.

Deocamdată, prioritatea este de a dezumfla preocupările domnului Trump demonstrând că presupusele sale griji pot fi rezolvate în cadrul juridic existent”.

În privința descurajării, ”există discuții aprinse la Bruxelles și în alte părți despre suspendarea unor elemente ale acordului comercial recent încheiat între Uniunea Europeană și America sau despre impunerea unei restricții asupra firmelor sale de tehnologie.

Ultima speranță este ca domnul Trump să fie distras. Poate că odată ce euforia cauzată de operațiunea din Venezuela se va risipi, va găsi altceva de care să-și facă griji.” (Sursa. Eurotopics)

Total Play: 0

Some more Podcasts by France Médias Monde

800+ Episodes
Le débat     10+
1K+ Episodes
200+ Episodes