Adevărul despre gap-ul de TVA: miliarde de euro rămân în conturile și buzunarele unor firme și cetățeni

Specialiștii în fiscalitate au așteptat cu nerăbdare să vadă rezultatele pentru România ale raportului Comisiei Europene referitor la gap-ul de TVA, capitol la care România este de mulți ani pe primul loc în Uniunea Europeană sperând într-o îmbunătățire a procentajului. Gap-ul de TVA, se știe deja, reprezintă diferența dintre cât ar trebui să încaseze bugetul de stat din TVA și cât încasează efectiv.

Rezultatul studiului european este dezamăgitor pentru România care nu doar că rămâne pe primul loc, ci chiar înregistrează o creștere în anul 2023 față de 2022, de la 26,7% la 30%. Nivelul redus din anul 2022 este, însă, pus pe seama schimbării metodologiei de calcul.

În termeni nominali, neîncasarea TVA înseamnă aproximativ nouă miliarde de euro, care, însă, să fim realiști, sunt doar teoretici. Degeaba se fac calcule referitoare la cât de multe ar putea realiza România cu nouă miliarde de euro, pentru că realitatea ne arată că suma nu este decât o simplă variantă ipotetică.

Tema gap-ului de TVA se inflamează periodic, atunci când experți sau oameni politici încearcă să explice de unde vine diferența de încasare la buget. Au fost opinii care au susținut că este vorba despre cote prea mici de TVA (fapt puțin probabil), o altă cauză este evaziunea fiscală și, în fine, recent șeful fiscului a adus în discuție autoconsumul sau mai exact metodologia de calcul a TVA potențial de încasat.

Raportul Comisiei Europene trece în revistă factorii care influențează nivelul de încasare a TVA. Creșterea PIB induce o creștere a gradului de conformare, dar în anii 2022-2023 s-a înregistrat o decelerare a economiei europene ceea ce ar fi putut duce la un efect invers, de creștere a gap-ului de TVA. Scăderea consumului de alimente și băuturi nealcoolice poate arăta o orientare spre o piață nefiscalizată și deci o creștere a gradului de neîncasare. Totodată, este importantă ponderea serviciilor în PIB și în special a serviciilor susceptibile de neconformitate. De exemplu, o activitate turistică în creștere poate ridica riscul de neconformitate.

De asemenea, creșterea numărului de falimente duce la riscul de neplată a TVA. În fine, creșterea nivelului de plăți digitale reduce riscul de neconformitate. După cum se poate vedea, sunt factori care acționează diferit de la stat la stat și care sunt activi și în economia locală.

La nivel european, Malta (24%) și Polonia (16%) sunt, după România, statele cu cele mai mari rate ale gap-ului de TVA. Cele mai performante sunt Austria (1%), Finlanda (3%) și Cipru (3,3%). Interesant este că studiul Comisiei Europene include și statele candidate, iar în aceste cazuri cifrele sunt mici, cu excepția Albaniei care are un gap de 24,6%.

O veste rea nu vine niciodată singură și un alt raport european, referitor la impozitul pe profit, plasează România pe același loc 1 de la gap-ul de TVA și la neîncasarea impozitului pe profit. În 2019, anul analizat în raport, România a încasat cu 35% mai puțin decât suma care trebuia să ajungă la buget. Raportul menționează că în cazul României diferența neîncasată la buget este din cauza evaziunii fiscale, în schimb pentru alte state cauza principală este optimizarea fiscală făcută de companii.

Datele europene ne arată că este ceva în neregulă cu economia românească și cu sistemul de administrare fiscală. Adevărul însă este clar ca lumina zilei: cele nouă miliarde de euro, lipsă la buget din TVA, rămân în economia reală la marii evazioniști și la micii oportuniști. De acești bani beneficiază companii fantomă, care apar și dispar peste noapte, IMM-uri, mici meseriași, persoane fizice autorizate sau neautorizate. Acesta este modul în care funcționează economia românească și care lasă în buzunarele companiilor sau ale cetățenilor nouă miliarde de euro. De aceea, nimeni nu vrea de fapt să schimbe sistemul și să reducă gap-ul de TVA.