|
Un discurs deloc conciliant – iată una dintre concluziile comentatorilor după ce Donald Trump s-a adresat Congresului. Jurnaliștii prevăd războaie comerciale cu principalii aliați și creșterea tensiunilor interne. The Atlantic se întreabă cum ar putea arăta discursul din anul următor al lui Donald Trump. ”În urmă cu opt ani, președintele Donald Trump a primit recenzii în general bune pentru primul său discurs la o sesiune comună a Congresului. Pe atunci, ar fi părut atât incredibil, cât și ridicol să sugerăm că omul care a ținut acel discurs relativ conciliant, relativ prezidențial, ar putea încerca, în termen de patru ani, să răstoarne alegerile prin violență. Dar asta s-a întâmplat. Opt ani mai târziu, nici măcar cei mai convinși partizani ai lui Trump nu i-au descris discursul drept conciliant. În 2025, marea întrebare care planează peste capul națiunii nu este despre oratorie, ci despre democrație. În 2017, americanii încă nu știau cât de departe ar putea ajunge Trump. Acum știu. Comportamentul lui Trump în 2021 a arătat că nu există limite pentru ceea ce ar face el pentru a păstra puterea. Ce va arăta 2026?” – întreabă revista americană. Evening Standard comentează pe marginea afirmației președintelui Trump potrivit căreia „luptă în fiecare zi pentru a inversa daunele” [făcute de administrația democrată]. ”Cu toate acestea, economiștii se tem că unele dintre politicile lui Trump, cum ar fi tarifele și planurile sale de a deporta milioane de imigranți, ar putea avea un efect invers asupra economiei”.
The Hill amintește la rândul său că ”anxietatea Americii cu privire la creșterea prețurilor alimentelor și a altor cheltuieli a stat în centrul alegerilor din 2024, care l-au catapultat pe Trump înapoi la Casa Albă. Dar acum el se confruntă cu o națiune nerăbdătoare, supărată în legătură cu propriile sale acțiuni - și anume impunerea de tarife de 25% asupra aliaților – așa că mulți se îngrijorează că vor crește costurile și piețele de valori vor fi perturbate”. Și Le Figaro analizează efectele tarifelor comerciale: ”În 1930, Legea Smoot-Hawley avea aceeași ambiție: să protejeze industria americană prin bariere vamale. Rezultatul? Un război comercial în toată regula care a precipitat Marea Depresiune. Mai recent, războinicul îl folosise deja în timpul primului său mandat, în special împotriva Chinei... fără succes. Donald Trump insistă că America se poate impune prin forța economică. Dar, în cele din urmă, din acest război toată lumea va pierde”. Huffington Post notează că ”democratul Al Green devine primul membru evacuat din sală în timpul unui discurs prezidențial. În timpul discursului, Green s-a ridicat și a strigat că Trump nu are mandat electoral pentru a reduce Medicaid, programul de asistență medicală pentru mai bine de 70 de milioane de americani cu venituri mici. Republicanii i-au ripostat cu voce tare și au scandat „USA”, în timp ce democratul a rămas în picioare, spunând: „Nu aveți nici un mandat să tăiați Medicaid”. „Sunt dispus să suport orice pedeapsă”, a spus Green după aceea, adăugând că merită să arate că există oameni dispuși să i se opună lui Trump”. Însă, potrivit relatării revistei franceze Le Point ”majoritatea parlamentarilor din opoziție a protestat în tăcere, cu inscrpiții negre precum „Musk fură”, „Salvați Medicaid” sau pur și simplu „Fake”, în fața numeroaselor afirmații eronate ale lui Donald Trump”. |