|
Description:
|
|
Sebastian Burduja se arată convins că PNL, PSD, USR și UDMR vor ajunge la un acord privind formarea unui Guvern pro-european. Ministrul Energiei demontează de asemenea la RFI o serie de fake-news-uri atribuite candidatului la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Sebastian Burduja, despre negocierile pentru formarea Guvernului: ”În acest moment, prioritatea zero pentru România este să rămână pe calea europeană, să rămână în UE, în NATO și bineînțeles să continuăm o cale a reformelor (...). În aceste negocieri, noi vom susține cu siguranță aceste imperative”. Despre varianta unui premier tehnocrat: ”În acest moment, cred că nu ar trebui să excludem nici o variantă, atât timp cât ea duce la un rezultat”. Despre Călin Georgescu: ”Eu am devenit foarte activ în ultima perioadă pe TikTok, am făcut câteva filmuțele, e un serial, cu mesaje strict legate de zona de energie, unde acest domn (Călin Georgescu-n.r.) a făcut niște declarații pur și simplu iresponsabile sau absurde. A spus acum două zile că depozitele de gaze ale țării în plină iarnă sunt goale. Este o inepție, o minciună, sunt la 85% pline, deci trecem iarna cu acest gaz. Cum să-i sperii pe români că-n plină iarnă, depozitele sunt goale, cum să-ți permiți să minți despre așa ceva?”. |