Search

Home > Jurnal RFI > Republica Moldova văzută de aproape: ”centura roșie”
Podcast: Jurnal RFI
Episode:

Republica Moldova văzută de aproape: ”centura roșie”

Category: Society & Culture
Duration: 00:05:09
Publish Date: 2024-10-24 06:00:34
Description:

Așa se numesc, în limbajul comentatorilor de la Chișinău, zonele de nord și de sud ale republicii, cele care votează preponderent candidați pro-ruși și care s-au pronunțat cu ”Nu” la referendumul european.

Am mers către nordul țării, la Soroca și Bălți.

Drumul către Soroca arată excelent, modernizat prin fondurile americane USAID. Panouri uriașe le spun oamenilor că aici sunt banii ”poporului american”.

Cetatea medievală a domnitorilor moldoveni, de pe malul Nistrului, este proaspăt renovată prin fonduri europene mijlocite de România. Un panou aflat în fața cetății le vorbește oamenilor despre investițiile europene din regiune: kilometri de conducte de apă, de rețele de iluminat public, terenuri de sport, școli și grădinițe.

Asta nu i-a împiedicat pe localnici să voteze majoritar ”Nu” la referendum și să-i susțină pe candidații pro-ruși. La fel și în cazul locuitorilor din satele de-a lungul drumului modernizat cu banii americanilor.

Însă nu doar propaganda rusă este de vină. Au fost și greșeli, iar cuvântul folosit adesea de interlocutori este ”aroganță”. Am auzit acest cuvânt și de la Vadim Șterbate, redactorul șef al ziarului Observatorul de Nord care apare la Soroca.

Citeste siRepublica Moldova văzută de aproape: teama pentru viitor

El spune despre liderii Partidului Acțiune și Solidaritate, de guvernământ și președinta Maia Sandu că s-au cantonat în propria ”bulă” și nu au comunicat destul, mai ales în zonele marginalizate. În plus, instituțiile statului s-au dovedit incapabile să apere votul oamenilor – referire la scandalul privind finanțările ilicite și cumpărarea de voturi.

Aceleași nemulțumiri le regăsim și în redacția portalului Nord News de la Bălți. Este publicația care a dezvăluit felul în care preoții aparținând Mitropoliei Moldovei, subordonată Moscovei, s-au implicat în propaganda pro-rusă și anti-UE. Tot Nord News a dezvăluit și participarea mai multor prelați la pelerinaje în Rusia și finanțarea lor prin intermediul unor carduri emise de bănci rusești, ”descărcate” apoi în numerar pe teritoriul Transnistriei.

Dumitru Pelin, directorul portalului, se întreabă de ce acești prelați n-au fost pedepsiți, conform legilor.

El mai vorbește despre o altă greșeală: comunicarea insuficientă privind scopul referendumului. Mulți oameni au înțeles că este chiar un referendum pentru aderarea imediată la UE, pas pentru care s-au simțit nepregătiți. Și aici, propaganda rusă a acționat, inducând teama. De exemplu, că vor veni europenii și le vor lua pământurile sau că organizațiile LGBT le vor lua copiii.

O altă greșeală: mulți au văzut în acest referendum o prelungire a campaniei electorale a Maiei Sandu. Și mai este ceva: votul a fost și o sancțiune pentru promisiuni neîndeplinite, în special lupta efectivă împotriva corupției.

Perspective pentru turul doi?

O urgență a comunicării, pentru a se repara ce se mai poate repara. Dar și rolul celui de-al treilea clasat, omul forte din Bălți, Renato Usatîi. El nu s-a pronunțat deocamdată asupra candidatului pe care-l va susține în turul doi. Iar Maia Sandu nu are încotro și va trebui să discute cu el, consideră Dumitru Pelin.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Total Play: 0

Some more Podcasts by France Médias Monde

800+ Episodes
Le débat     10+
2K+ Episodes
200+ Episodes