Search

Home > Jurnal RFI > România poate pierde 1,1 miliarde de euro din PNRR / Câciu: „Toate se vor rezolva, avem 6 luni” (HotNews)
Podcast: Jurnal RFI
Episode:

România poate pierde 1,1 miliarde de euro din PNRR / Câciu: „Toate se vor rezolva, avem 6 luni” (HotNews)

Category: Society & Culture
Duration: 00:05:05
Publish Date: 2024-10-11 05:28:27
Description:

Nelu Tătaru, eliminat din alegeri de PNL înainte să fie acuzat oficial. DNA: a primit mită de la 45 de bolnavi. Fostul ministru neagă (Europa Liberă) - Liber la corupție (SpotMedia) - Ce trebuie să faci ca să nu iei țeapă când cumperi un apartament. Expert: „Un cetățean logic la cap nu ar trebui să dea bani pe un proiect pe hârtie” (Libertatea) - DUPĂ 7 LUNI! A venit motivarea deciziei TAS în cazul de dopaj al Simonei Halep: proba-cheie care a fost discreditată de experții sportivei (Golazo)

România poate pierde 1,1 miliarde de euro din PNRR. De ce e îngrijorată Comisia Europeană și ce portițe mai are România / Câciu: „Toate se vor rezolva, avem 6 luni” (HotNews)

Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la modalitatea ca România să recupereze sumele aferente jaloanelor neîndeplinite din cererea de plată nr 3 din PNRR, din cauza situației politice în degradare, au declarat surse guvernamentale. Este vorba despre aproximativ 1,1 miliarde de euro care vor fi suspendate de către Comisia Europeană din cauza neîndeplinirii a șase jaloane, din 2,7 miliarde de euro cât reprezintă cea de-a treia cerere de plată.

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a afirmat, la Digi24, că banii din PNRR nu se vor pierde, dar vor exista întârzieri la plată. „O plată parțială vom avea, nu merg pe elementele de surse care au apărut, dar pot spune că evoluția sumei, de la o săptămână la alta, a mai crescut pentru că s-a văzut această chestiune politică din România”, a spus Câciu, referindu-se la încordarea relațiilor dintre PSD și PNL.

Continuarea, pe HotNews.ro.

 

Nelu Tătaru, eliminat din alegeri de PNL înainte să fie acuzat oficial. DNA: a primit mită de la 45 de bolnavi. Fostul ministru neagă (Europa Liberă)

Fostul ministru liberal al Sănătății, medicul Nelu Tătaru – liderul PNL Vaslui – este acuzat că ar fi primit mită de la 45 de pacienți, fapte pe care le neagă. PNL l-a eliminat de pe lista candidaților la Senat înainte ca Tătaru să fi ajuns măcar în fața procurorilor. În alte cazuri, partidul nu a procedat în acest fel nici când unii dintre membrii săi au fost trimiși în judecată, remarcă Europa Liberă.

Procurorii anticorupție spun că, între 3 aprilie și 12 iulie 2024, fostul ministru al Sănătății ar fi primit mită, în calitate de medic specialist al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși.

Pe lângă sume de bani – care variau între 100 și 500 de lei – Tătaru ar mai fi primit și bunuri alimentare.

„Nu am cerut și nu am condiționat niciodată actul medical”, a spus Tătaru la ieșirea de la DNA.

 

Liber la corupție (SpotMedia)

Odată ce marea corupție a dispărut de pe agenda politică și nu a mai existat nicio instituție de putere care să-și asume voința de a prioritiza lupta anticorupție, șpăgile, plicul și chiar găina s-au banalizat.

De la București, ar putea să pară că am scăpat de practica plicului/sacoșei, odată ce problemele de remunerație din anumite sisteme au fost corectate.

Salariile medicilor nu mai reprezintă o vulnerabilitate, la fel, cele din educație. În ceea ce privește administrația publică, salariile depășesc sectorul privat, în condițiile unei performanțe cel puțin discutabile, dacă ne uităm și la capacitatea de a mobiliza și folosi pentru binele public banii europeni.

De menționat este că oamenii care dau plăți informale – mită –  sau care fentează regulile, pentru a obține un acces real la servicii medicale, la educație pentru copiii lor și așa mai departe, nu au compasul moral inferior celor dintr-o țară unde regulile și respectarea lor garantează mai degrabă accesul la servicii sociale, iar nerespectarea lor, pilele, privilegiile, șpăgile mai degrabă deservesc. Nu sunt mai imorali.

Sunt doar captivi culturii sociale în care drepturile sunt luate drept privilegii, iar asta are de-a face cu istoria și cu discriminarea indusă de sărăcie, scrie jurnalista SpotMedia Magda Grădinaru.

 

Ce trebuie să faci ca să nu iei țeapă când cumperi un apartament. Expert: „Un cetățean logic la cap nu ar trebui să dea bani pe un proiect pe hârtie” (Libertatea)

Intrarea Nordis în insolvență și acuzațiile că unele apartamente au fost vândute de mai multe ori au ridicat mai multe probleme privind domeniul imobiliar. 

Daniel Crainic, director de marketing al portalului Imobiliare.ro, spune că situația ar trebui să fie o alarmă pentru toți cumpărătorii.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că legislația va fi schimbată astfel încât un dezvoltator să nu poată să ia un avans mai mare de 10% din valoare și să aibă asigurare.

Cei interesați de achiziții imobiliare trebuie să verifice temeinic feedback-ul celorlalți cumpărători, recenziile de pe internet despre dezvoltator și ce alte proiecte a livrat deja și dacă sunt probleme raportate cu acestea.

Experții consultați de Libertatea arată ce trebuie verificat pentru a evita experiențele neplăcute.

 

DUPĂ 7 LUNI! A venit motivarea deciziei TAS în cazul de dopaj al Simonei Halep: proba-cheie care a fost discreditată de experții sportivei (Golazo)

TAS a publicat motivarea în cazul suspendării Simonei Halep pentru doping cu Roxadustat. 

În decizia care fusese deja anunțată pe 5 martie 2024, TAS admisese parțial contestația jucătoarei, reducând perioada de suspendare a Simonei Halep pentru încălcarea regulilor anti-doping de la patru ani la nouă luni.

Documentul de 58 de pagini explică în detaliu hotărârea luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv în dosarul Halep vs. ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis).

Echipa de apărare a Simonei Halep a demonstrat că Roxadustatul a fost dintr-o contaminare.

Experții angajați de Simona Halep au atacat proba de sânge cu numărul 48 din pașaportul ei biologic, susținând că aceasta nu a fost transportată și depozitată corespunzător.

Era proba cu cele mai multe variații ale sângelui, care arunca cele mai multe suspiciuni asupra unui microdoping regulat. Odată discreditat acest argument al acuzării, posibilitatea microdopingului Simonei Halep a fost scoasă din calcule, arată Golazo.ro.

Total Play: 0

Some more Podcasts by France Médias Monde

800+ Episodes
Le débat     10+
2K+ Episodes
200+ Episodes