Search

Home > Jurnal RFI > Românii, puternic atașați de Occident, dar cu unele îndoieli (studiu)
Podcast: Jurnal RFI
Episode:

Românii, puternic atașați de Occident, dar cu unele îndoieli (studiu)

Category: Society & Culture
Duration: 00:03:58
Publish Date: 2024-10-10 05:59:22
Description:

Societatea română continuă să fie puternic atașată valorilor democratice, Uniunii Europene și Occidentului, în general. Dar Unele semne de îngrijorare se fac simțite. Acestea sunt principalele concluzii ale studiului realizat de think-thank-ul internațional GLOBSEC cu privire la percepția românilor față de integrarea euro-atlantică. Studiul de bazează pe sondajele GLOBSEC realizate din 2020 până în 2024, pe un eșantion reprezentativ de 1 000 de persoane.

Cel mai recent sondaj din 2024 a fost realizat în 9  țări din Europa Centrală și de Est: Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia.

”Atitudini publice în România – rămânerea în Occident cu unele îndoieli” – acesta este titlul cercetării sociologice, oferind o imagine exactă asupra opțiunilor românilor.

Astfel, 83% dintre români susțin apartenența țării la UE și 88% susțin apartenența la NATO.

În privința sprijinului pentru UE, observăm o creștere față de nivelul minim, de 75%, înregistrat în 2022, pe fondul pandemiei de Covid -19. Dar și o ușoară scădere față de 2023,  când sprijinul era de 86%. În orice caz, studiul arată că tinerii sunt mai atașați de Europa, 89% dintre cei cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani susținând apartenența la Uniune.

Cu toate acestea, mai mult de 70% dintre români consideră că UE le dictează ce să facă fără ca țara să poată face ceva în această privință, ceea ce poate servi drept argument pentru actorii anti-UE. Și un efect al informării deficitare a publicului în ce privește funcționarea UE, spun autorii.

Cu toate acestea, două treimi dintre cei chestionați  consideră că UE a oferit țării o voce mai importantă în problemele globale. Și aproape trei sferturi (71%) vor ca Europa să-și edifice cât mai repede o armată proprie.

Dar care este principala amenințare la adresa României?

Pentru marea majoritate, Rusia. Mai exact, 73% - în creștere vertiginoasă, dacă observăm că doar 30% o considerau principala amenințare în 2020.  

În timp ce 31% dintre ei consideră că societățile occidentale sunt o amenințare pentru identitatea și valorile lor, doar 24% consideră China o amenințare pentru țară.

Potrivit autorilor studiului, acest lucru indică faptul că, în timp ce actori politici români proeminenți atacă în mod vizibil valorile occidentale, discuțiile despre amenințările legate de China nu sunt la fel de răspândite în spațiul public.

Și încă ceva: 55% dintre români dau vina în primul rând pe Rusia pentru războiul din Ucraina, cu 10 puncte procentuale mai puțin decât în 2023.

Este, probabil, rezultatul narațiunilor care circulă în România cu privire la presupusul mod în care Ucraina se comportă cu minoritățile. Alte narațiuni utilizate în special de actorii de extremă dreapta - în principal AUR și SOS România – și care câștigă tracțiune, se concentrează pe imoralitatea femeilor ucrainene, pe presupusa practică a Ucrainei de a trimite minori pe front și pe utilizarea necorespunzătoare a fondurilor alocate ajutorului social pentru ucraineni. Acestea ar putea afecta atitudinea românilor față de Ucraina pe termen lung.

Chiar și așa, mai mulți români doresc să vadă Ucraina ca parte a alianței occidentale în 2024 decât în 2022 – 58% față de 51%.

În privința democrației, peste 80 la sută aprobă acest sistem de guvernare.

Cu toate acestea, mai mult de o treime dintre români spun că un sistem totalitar ar putea fi bun pentru țara lor, iar această susținere este deosebit de puternică în rândul tinerilor.

Acest lucru poate fi parțial rezultatul eficacității extremei drepte în răspândirea relatărilor sale prin intermediul rețelelor sociale.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Total Play: 0

Some more Podcasts by France Médias Monde

800+ Episodes
Le débat     10+
2K+ Episodes
200+ Episodes