|
Description:
|
|
De ce are nevoie un copil în primii săi ani de viață? O asociație a dezvoltat un program care și-a propus să pună printre prioritățile noilor părinți, prezența cărților în preajma copiilor. Asociația 7 ARTE așteaptă familiile cu bebeluși (0-2 ani) și copii mici (0-4 ani) la o serie de ateliere de lectură, parte din proiectul „Lecturi de la început” - o inițiativă de promovare a lecturii de la vârste mici, iar despre acest demers am vorbit cu coordonatoarea acestui program, Livia Lucan-Arjoca. Alte zece ateliere, pentru familii, susținute de trainerii 7 ARTE, vor consta în sesiuni scurte de lectură și joacă, adaptate vârstei participanților, prezentări de carte pentru diverse etape de creștere a copiilor și informații utile părinților, pentru a instala rutina lecturii în viața copilului. Participarea la ateliere se face pe bază de înscriere. Toate atelierele vor avea loc în spațiul unui loc de joacă (Șos. Mihai Bravu, nr. 255, București, Sector 3). „Ideea noastră a pornit de la constatarea că noile generații sunt formate din nativi digitali, de aceea este foarte importantă prezența cărților în preajma copiilor în primii ani de viață, când se formează obiceiuri și deprinderi pentru mai târziu. Proiectul este mai amplu și pe lângă această serie de 15 ateliere gratuite vom avea o serie de întâlniri de lectură cu copiii din grădinițe din București și din provincie, vom înregistra podcasturi cu autorii care participă la proiect și vom publica o carte ilustrată, care va vorbi despre lectură și cărți așa cum au fost percepute de participanții la proiect. Cartea rezultată, ilustrată de talentata artistă vizuală Adriana Petrescu va fi distribuită copiilor, în grădinițele care găzduiesc atelierele de lectură”, spune coordonatoarea proiectului inițiat și implementat de Asociația 7 ARTE, Livia Lucan-Arjoca.
Calendarul atelierelor și informații utile despre lectură sunt disponibile pe canalele de social media ale 7 ARTE, programul smARTkid. „Lecturi de la început” este o inițiativă a asociației 7 ARTE, care promovează lectura și cărțile pentru copiii de vârstă mică, categoriile de vârstă cuprinse între 0-6 ani, în București, dar și în provincie, realizată cu sprijinul AFCN. |