|
Din 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, am pierdut șirul vizitelor pe care le-am făcut la Strasbourg, orașul francez de pe malul Rinului, unde au loc sesiunile plenare ale Parlamentului European. Cu alte cuvinte, am devenit un obișnuit al acestui oraș... Adeseori, pentru cele patru zile cât durează de obicei sesiunea, se întâmplă să-mi aranjez cazarea în Germania, de partea cealaltă a Rinului, unde se află micul oraș Kehl. Să zicem, din rațiuni ținând de raportul calitate-preț al hotelurilor. Și pentru că se ajunge ușor, cu tramvaiul care trece podul peste Rin. Pentru cineva venit din exteriorul Spațiului Schengen, tramvaiul acesta silențios, care trece nonșalant frontiera franco-germană, plus faptul că ziua poți lucra într-o țară pentru a merge seara, la culcare, într-o alta, constituie, într-un fel, o experiență interesantă. Și o ilustrare vie a ceea ce înseamnă Europa, cu libertățile ei. Iată însă că unele lucruri încep să se schimbe. Luni,16 septembrie, am traversat, ca de obicei, Rinul, cu tramvaiul, pentru a-mi lua în primire camera mea de hotel din Germania. Nimic nu părea să se fi schimbat, la acea oră puțin aglomerată. Aceiași călători liniștiți, același anunț din difuzoare, în limba germană înaintea primei stații din Kehl, urmat, ușor autoironic, de câteva acorduri marțiale de fanfară. Și totuși... 16 septembrie a fost prima zi în care Germania a reintrodus controalele la toate frontierele terestre. Iar asta s-a simțit și pe ruta Strasbourg-Kehl. Primul semn: numeroasele echipaje ale poliției germane de la intrarea în orășel. Mașinile care traversau podul peste Rin erau, totuși, lăsate să treacă – controlul părea să se facă doar în caz că un vehicul trezea suspiciuni. În schimb, autocarul verde al unei cunoscute rețele de transport internațional era deja tras pe dreapta și câteva echipaje se ocupau serios cu controlul. Mai multe echipe de televiziune își instalaseră camerele în apropierea posturilor de poliție. Desigur, nimeni n-a oprit tramvaiul în no man's land. Dar în prima stație de pe pământ german, a zăbovit mai mult, cu ușile deschise, până când și-au făcut apariția trei polițiști, mai exact doi polițiști și o polițistă. Au străbătut vehiculul, scrutând fiecare pasager. Unul singur li s-a părut suspect: un tânăr cu hanorac cu glugă și aspect de raper. I-au cercetat îndelung documentele, care se pare că erau în regulă, fiindcă echipajul a coborât pe ușile din față și tramvaiul a pornit către stația următoare. Unii călători schimbau priviri cu subînțeles. ”C'est trop tard”, (”este prea târziu”) îi spune o doamnă bărbatului de lângă ea. Veți spune că nu a fost mare lucru. Da. Dar ceva din acea Europă pe care o știam, cu tramvaiul transfrontalier, nu a mai fost ca înainte. Luni, la granița, până acum formală dintre Germania și Franța, am putut vedea doar un pic din Europa pe care o doresc adversarii Europei. O Europă a zidurilor, a drepturilor restrânse și a suspiciunii. Viitorul ne va arăta dacă aceste controale și-au atins scopul declarat sau nu. Dar, asistând la acest control de rutină, nu poți să nu te întrebi: ce ar putea să urmeze, sub presiunea populiștilor? Pentru cât timp și, mai ales: cine vor fi cei vizați după aceea? Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România |