Search

Home > Jurnal RFI > Un altfel de ghid al parlamentarului eficient
Podcast: Jurnal RFI
Episode:

Un altfel de ghid al parlamentarului eficient

Category: Society & Culture
Duration: 00:22:16
Publish Date: 2024-09-12 12:14:43
Description:

Într-un an cu alegeri parlamentare, România are nevoie mai mult ca oricând de un ghid care să explice ce este de fapt Parlamentul, ce trebuie să facă și ce face mai exact un parlamentar zi de zi. Valeriu Antonovici semnează cartea 'Un altfel de ghid al parlamentarului eficient', o carte ce și-a propus să explice puțin din ce înseamnă această instituție, dincolo de poveștile din spațiul public.
 

Valeriu Antonovici este licențiat în Sociologie, cu masterat în Antropologie și Dezvoltare Comunitară și doctor în Științe Politice. Fost jurnalist, specializat în consiliere politică și scriere de discursuri, cercetător asociat în cadrul mai multor proiecte internaționale și membru în mai multe ONG-uri civice și educaționale. 

'Am văzut politicieni care s-au luptat să ajungă în Parlament  făcând sacrificii de natură financiară sau au renunțat la clipe prețioase în care puteau fi alături de familie pentru a câștiga un mandat, însă, la nici câteva luni, după ce au ajuns parlamentari își blestemau zilele.' scrie Valeriu Antonovici în cartea sa. 

Ghidul pe care l-a realizat vorbește despre mai multe categorii de parlamentari. Vreo 10 mai exact. Parlamentarul bazat, dependent, fricos sau habotnic sau inocent, că să dau câteva exemple, dar surprinde și provocările viitorului parlamentar în campania electorală. 

"Să ai mereu în campanie, în mașină, rezerve de apă, vitamine, pastile, ceva de ronțăit, ceva cu care să-ți crească glicemia. Campania poate începe dimineața devreme prin piețe, unde vei împărți materiale electorale și să se termine seara la un cămin cultural cu o întâlnire cu sute de oameni sau la un post TV. Trebuie să ai energie, să nu arăți că ești obosit sau că ai o durere de cap. Pentru asta, pe lângă ceva dulce, trebuie să ai și un discurs piperat și captivant. Nu lăsa nimic la voia întâmplării. Trebuie să știi exact ce și unde spui."

Cartea oferă peste 60 de răspunsuri la întrebări puse direct în fiecare capitol și alte 60 care pot fi citite doar printre rânduri despre viața parlamentară. Viitori parlamentari, consilieri de oameni politici, jurnaliști, analiști sau oameni interesați de viața parlamentară vor citi despre toate instrumentele necesare pentru a face ca această instituție să lucreze eficient în folosul nostru, al tuturor. Cartea are o prefață redactată de istoricul Lucian Boia și 27 de desene realizate de Dan Perjovschi.

"Puterea reală o ai atunci când reușești ce ți-ai propus și îi convingi și pe alții să te susțină. Puterea stă nu doar în tehnici de manipulare și persuasiune, ci și în puterea ta de muncă și pasiunea cu care faci ceea ce ai promis că faci." mai scrie în cartea sa, Valeriu Antonovici.

Total Play: 0

Some more Podcasts by France Médias Monde

800+ Episodes
Le débat     10+
2K+ Episodes
200+ Episodes