Search

Home > Jurnal RFI > Hezbollah contra Israel: care mai sunt șansele diplomației?
Podcast: Jurnal RFI
Episode:

Hezbollah contra Israel: care mai sunt șansele diplomației?

Category: Society & Culture
Duration: 00:02:58
Publish Date: 2024-08-27 05:38:14
Description:

Hezbollah și armata israeliană s-au confruntat, începând de duminică, prin intermediul loviturilor aeriene. Miliția controlată de Iran a lansat un atac masiv. Înainte de aceasta, armata israeliană a efectuat lovituri preventive împotriva a zeci de poziții ale miliției din Liban. În aceste condiții, presa internațională se întreabă dacă acest episod va duce la o escaladare a conflictului și care mai sunt șansele diplomației.

Le Monde vorbește despre ”cum s-au ciocnit Hezbollah și Israel, evitând conflagrația”

Potrivit ziarului francez, ”ambele părți revendică victoria”. Pe de altă parte, acestea evită să declanșeze ”un război deschis, care ar avea ca efect incendierea regiunii”.

Și dacă puterea Israelului ar deveni călcâiul lui Ahile?  - se întreabă ziarul belgian La Libre Belgique, citat de Eurotopics:

„Cu cât Israelul încearcă să se protejeze mai mult prin asasinarea celor mai răi dușmani ai săi, cu atât mai mult se expune la represalii din partea unor grupuri care nu numai că se regenerează ușor, dar par și înclinate să-și coordoneze acțiunile la un moment dat.

Și exact asta își doresc inamicii Israelului: să orbească și să neutralizeze apărarea țării prin țintirea stațiilor de interceptare a rachetelor Iron Dome sau a bazelor de informații militare și civile. Aceasta este ecuația complicată pe care conducerea politică și militară a Israelului trebuie să o rezolve.”

De partea sa, ziarul german Taz nu crede că războiul se va extinde:

„Privind în mod obiectiv, ambele părți au arătat unde stau cu atacurile lor. Hezbollah a răspuns la moartea comandantului său Fuad Shukr printr-un contraatac. Și a demonstrat încă o dată că are un arsenal mare de rachete și este capabilă să efectueze un atac coordonat. Israelul, la rândul său, a arătat că deține informații solide despre infrastructura Hezbollah și că poate, de asemenea, să evite un atac semnificativ. Într-un fel, aceasta este o situație de impas: nici Israelul, nici Hezbollah nu par să aibă un avantaj militar-strategic real în acest moment.”

Politico îl citează pe ambasadorul Israelului în SUA, potrivit căruia lovitura israeliană asupra Hezbollah a evitat un război mai mare

Ambasadorul Michael Herzog consideră că ”ar putea exista un impuls către un acord la Cairo, unde reprezentanții Hamas și israelieni vor încerca să ajungă la o înțelegere”. El a mai spus că reprezentanții israelienilor se află în prezent la Cairo și că „speră cu siguranță” să se ajungă la un acord care să-i aducă acasă pe ostaticii israelieni.

Pentru editorialistul de la Washington Post, citat de Courrier International, atacul Hezbollah nu a compromis, în cele din urmă discuțiile de la Cairo.

„Sabia lui Damocles care atârna deasupra Orientului Mijlociu a căzut în cele din urmă duminică devreme, cu un baraj transfrontalier intens între Hezbollah și Israel. Dar nu a declanșat un război regional major. Nici nu a aruncat în aer discuțiile conduse de SUA pentru a asigura o încetare a focului în războiul din Gaza”.

Total Play: 0

Some more Podcasts by France Médias Monde

800+ Episodes
Le débat     10+
2K+ Episodes
200+ Episodes