Search

Home > Jurnal RFI > 'Vanlife. Experiențe memorabile. Familii fericite', carte dedicată pasionaților de autorulote
Podcast: Jurnal RFI
Episode:

'Vanlife. Experiențe memorabile. Familii fericite', carte dedicată pasionaților de autorulote

Category: Society & Culture
Duration: 00:21:46
Publish Date: 2024-08-09 13:38:44
Description:

'#Vanlife. Experiențe memorabile. Familii fericite', este numele unui volum realizat de Tzuby Campers în parteneriat cu Asociația Campervan România, volum ce vă propune o incursiune extraordinară pe patru continente, opt familii împărtășind experiențele unice prin care au trecut, în călătoriile cu autorulota. Publicată la Editura Tritonic, cartea va fi lansată în perioada 15-18 august, în cadrul CamperVan Fest – Râșnov, cel mai mare festival dedicat iubitorilor de campere și natură. 

Cu gândul la vacanța pe roti, Radu Tudoroiu și Ana Stoica au vorbit în emisiunea RFI360 (interviu video) despre poveștile speciale pe care le strânge această carte, care este și un ghid practic ce cuprinde informații esențiale despre parcări, aplicații utile la drum, obiecte absolut necesare în vehicul, eficientizarea costurilor, idei de „outdoor learning”, păstrarea legăturii cu cei de acasă și alte informații.

Departe de imaginile idilice exagerate ce abundă în social media, #vanlife aduce cu sine și provocări, legate fie de dificultățile spațiului mic și ale unei călătorii îndelungate, fie doar de temerile fiecărui călător în parte. Pentru toate există însă soluții și sfaturi extrem de utile, împărtășite cu generozitate de cele opt familii care ni se destăinuie.

„#Vanlife. Experiențe Memorabile. Familii Fericite” este o carte de referință pentru pasionați, pentru cei care se gândesc să exploreze lumea cu un camper, precum și pentru cei care lucrează în domeniu și vor să aibă imaginea unor experiențe reale de #vanlife." spune Radu Tudoroiu - fondator CamperVan România

Asociația CamperVan a luat naștere în 2023 din dorința de a ajuta și educa iubitorii de turism alternativ sustenabil din România. Misiunea asociației este de a aduce o schimbare pozitivă pentru turismul alternativ din țară. Revoluția Zero Energy Comunitatea CamperVan România este construită pe ideea de autosuficiență, indiferent dacă este vorba despre confort sau resurse. Comunitatea CamperVan România a ajuns astăzi la aproape 14.000 de membri, dând naștere primului și singurului festival de outdoor complet zero energy din Europa de Est: CamperVan Fest.

Total Play: 0

Some more Podcasts by France Médias Monde

800+ Episodes
Le débat     10+
2K+ Episodes
200+ Episodes