|
Description:
|
|
Theodor Stolojan cere Guvernului Ciolacu să spună public cum va reduce deficitul bugetar în următorii șapte ani. Fostul premier crede pe de altă parte că Nicolae Ciucă are șanse foarte mari, ”în mod normal”, la alegerile prezidențiale. Theodor Stolojan declară că reforma fiscală este în întârziere: ”Noi trebuie să prezentăm în septembrie acest program pe șapte ani de reducere a deficitului, fără să știm cum va arăta reforma fiscală, fără să știm cum va arăta reforma salariilor din sectorul public, la care lucrează în prezent Ministerul Muncii. Or aici nu știm nimic, opinia publică habar nu are ce se lucrează, cum se lucrează, deja suntem în mare întârziere”. Pe de altă parte, liberalul îi dă șanse mari lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale: ”În mod normal, ar trebui să aibă șanse foarte mari, dacă lumea dorește și-l cunoaște deja pe domnul Ciucă, ca un om echilibrat, ca un om cu un trecut profesional căruia nu i se pot imputa nerealizări sau, știu eu, deviații, un om echilibrat, un om care ascultă cu atenție ce părere au oamenii, ce probleme au. În mod normal, ar trebui să aibă șanse destul de mari”. |