|
Grupul european conservator, din care face parte șefa guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, a devenit a treia forță politică din Parlamentul European. Aceasta, după ce a anunțat 11 noi membri. Printre noii veniți se numără și aleșii formațiunii AUR. Mișcarea vine după ce Meloni a fost marginalizată în procesul de desemnare a majorității și împărțire a funcțiilor cheie. Dar ce înseamnă aceasta pentru echilibrul de putere în Uniunea Europeană? După cooptarea celor 11 aleși, Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR), numără acum 83 de membri, depășind grupul liberal centrist Renew. ECR se descrie ca o „forță constructivă de centru-dreapta” și conține formațiuni cum ar fi Partidul Civic Democrat al prim-ministrului ceh Petr Fiala sau Partidul Lege și Justiție (PiS) din Polonia. Alături, bineînțeles, de Fratelli d’Italia. Există însă și o componentă de extremă dreapta, cum ar fi partidul Vox din Spania. Iar printre noii săi membri se numără și cinci din partidul românesc AUR, Marion Maréchal, nepoata Marinei Le Pen, care s-a despărțit de partidul Reconquest al francezului Éric Zemmour precum și alți câțiva europarlamentari noi. Cooptarea acestor noi membri vine să întărească o latură radicală de dreapta a ECR și pare să semnifice o răzbunare a Georgiei Meloni pentru faptul că ar fi fost lăsată în afara discuțiilor la vârf, deși la un moment dat era considerată drept cea care ar putea face jocurile la nivel european. Dar dacă acesta a fost scopul, Georgia Meloni va avea de gestionat o problemă care vine chiar din caracterul eterogen al grupului parlamentar. Cum se va împăca, de exemplu, atitudinea pro-Ucraina a Georgiei Meloni, a premierului ceh Petr Fiala sau a polonezilor din PiS cu cea anti-Ucraina a lui Marion Maréchal? Ea s-a pronunțat adeseori împotriva ajutorului militar pentru Kiev și a sancțiunilor la adresa Moscovei. Chiar mai rău par să stea lucrurile cu formațiunea AUR al cărei lider, George Simion, este vizat de o interdicție de intrare în Republice Moldova și Ucraina. Oficiali din cele două țări au pus aceasta pe seama legăturilor politicianului român cu serviciile rusești. Apoi, în dorința ei de a se deplasa spre centrul mai frecventabil al politicii europene, Georgia Meloni va mai avea de gestionat o situație stânjenitoare: excesele formațiunii AUR cu privire la cultul criminalilor de război și minimalizarea Holocaustului. În sfârșit, primirea românilor pare să închidă orice cale pentru cooptarea ungurilor de la FIDESZ. Un oficial maghiar a exclus intrarea în ECR câtă vreme AUR se află acolo. Dar care va fi efectul acestei regrupări pentru echilibrul politic la nivel european? Un înalt oficial al Parlamentului, citat de Politico, a minimizat aceste efecte, câtă vreme există o majoritate asigurată de PPE , socialiști (S&D) și Renew, la care, eventual, s-ar putea ralia și Verzii. Însă efectele s-ar putea vedea în cadrul Consiliului de miniștri și Consiliului European. Nemulțumită că a fost lăsată în afara discuțiilor, Meloni ar putea adopta o atitudine mai rigidă în cele două instituții, putând îngreuna procesul de decizie. |