|
Description:
|
|
În 1989, locuitorii capitalei aveau la dispoziție peste 130 de baze și instalații sportive, ștranduri și zone de agrement. Toate fuseseră amenajate de statul român, prin banii angajaților din întreprinderi sau alte instituțiilor de stat. În ultimii 35 de ani, sub presiunea dezvoltatorilor imobiliari, capitala a pierdut peste 50 de baze sportive. Exista o lege a sportului care interzice schimbarea destinației bazelor sportive, dar nu pare să ajute prea mult. Un exemplu trist este stadionul de la capătul străzii Preciziei, un spațiu de sport dedicat cu mulți ani în urmă angajaților metroului din București, spațiu lăsat în paragină. În cealaltă parte, un exemplu pozitiv este terenul Combinatului Poligrafic, astăzi renovat la standarde moderne. Spartac, CFR BTA, Policolor, Mecanică Fină, Cinescoape, sunt numele unor baze sportive de cartier care astăzi nu mai exista. Girueta, Metalul, Laromet, Automatica sunt alte câteva stadioane acum părăsite, abandonate, așteptând o soarta mai buna. În luna mai s-a lansat acțiunea „Jucăm Acasă!”, ocazie cu care proiectul 'Stadion de Cartier' a lansat petiția 'Apărați bazele sportive bucureștene' în speranța de a putea apăra bazele sportive din București. Despre acest demers am vorbit cu echipa proiectului 'Stadion de Cartier', antropologii Andrei Mihail și Ileana Szasz. "Cu toate că Legea Sportului (69/2000) prevede că nicio bază sportivă care a aparținut în trecut statului român nu poate să fie desființată decât în condiții foarte stricte, autoritățile locale și naționale nu au asigurat respectarea acesteia. În ultimii 35 de ani, sub presiunea dezvoltatorilor imobiliari, capitala a pierdut peste 50 de baze sportive. (...) Bazele sportive sunt o nevoie a oricărui oraș modern. Alte metropole europene investesc masiv în acest tip de dotări urbane. Bucureștiul este, deja, dotat cu un important patrimoniu sportiv și de agrement. Trebuie doar să îl apere de dezvoltatorii imobiliari și să îl redea locuitorilor. Amenajările nu sunt esențiale doar pentru sport; renovate, ele pot deveni spații verzi de socializare prin mișcare, centre ale comunității esențiale într-un oraș tot mai înghesuit printre clădiri și mașini." scrie echipa proiectului Stadion de Cartier în textul petiției.
În toamna lui 2024, Stadion de Cartier va lansa un inventar al bazelor sportive, cu statusul lor (câte sunt, unde, care mai sunt funcționale, care abandonate, care nu mai există deloc etc), inventar pe care urmează să-l transmită autorităților locale. |