|
Ludovic Orban comentează situația din alianța PSD-PNL privind candidatura lui Cătălin Cîrstoiu la alegerile pentru Primăria Capitalei. El spune că medicul-candidat este ”un iepure scos din joben”. Ludovic Orban afirmă că ”Ciucă și Ciolacu nu sunt capabili să găsească o soluție serioasă pentru candidatura la Primăria Capitalei. Pe lângă toate dezvăluirile care au apărut privind cariera domnului Cîrstoiu, problema cea mai mare este că eu nu am auzit de la domnul Cîrstoiu nici o soluție pentru vreo problemă a Bucureștiului, nici măcar un schelet de program de guvernare locală (...). Asta înseamnă dispreț față de București”. Liderul partidului Forța Dreptei e convins că mulți alegători liberali vor vota cu Nicușor Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei. |